Viorel Moldovan, fostul mare jucător al Generației de Aur, s-a înțeles cu o formație de renume din liga secundă a României.
Fostul jucător de la Dinamo, Rapid sau Coventry s-a înțeles cu gruparea Petrolul Ploiești. Cele două părți au ajuns la un acord iar singurul obiectiv al lui Moldovan este promovarea, după cum anunță cotidianul Gazeta Sporturilor.
Moldovan s-a aflat în cărți pentru a antrena și pe Rapid, cea care recent s-a despărțit de Dan Alexa, și Rapidul, ca și Petrolul, ratând promovarea după play-off-ul de Liga 2.
Ca antrenor, Viorel Moldovan le-a mai pregătit în România pe FC Vaslui, FC Brașov, Sportul Studențesc și naționala U21.
Despre Petrolul s-a spus că ar mai fi fost în discuții și cu fostul selecționer al României, Cosmin Contra.
Prahovenii au avut un buget uriaș pentru promovare în ultimul sezon, și anume de 4 milioane de euro. UTA și FC Argeș au promovat direct în Liga 1, iar CS Mioveni va da baraj cu Chindia Târgoviște, ultima clasată din prima ligă.
D.A.
Iată și alte știri interesante din fotbal, pe care le puteți urmări numai pe SpotMedia.ro:
Marius Șumudică a refuzat o ofertă de milioane din țările arabe: Aici mă simt antrenor
Nicușor Stanciu marchează un gol fabulos pentru Slavia Praga (Video)
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro