Ana Bogdan și Sorana Cîrstea s-au calificat, sâmbătă, în turul doi al calificărilor turneului Adelaide International 2.
În prima rundă a calificărilor, Ana Bogdan a învins-o pe favorita numărul 2, Shuai Zhang, cu 7-6 (5), 6-4.
Pentru un loc pe tabloul principal, reprezentanta noastră se va duela cu învingătoarea meciului dintre Alexandra Osborne și Katerina Siniakova.
De partea cealaltă, Sorana Cîrstea a trecut în runda inaugurală a calificărilor de Camila Giorgi, cu 5-7, 6-4, 6-0.
Kaia Kanepi va fi adversara Soranei în ultima rundă a calificărilor de la Adelaide.
Irina Begu este calificată direct pe tabloul principal, unde o va întâlni în prima rundă pe Storm Hunter.
780.637 de dolari sunt premiile totale la Adelaide International 2, turneu programat între 7 și 14 ianuarie.