Transferul lui Andrea Compagno de la FC U Craiova la FCSB pare să fie din ce în ce mai aproape de realizare, asta după ce sâmbătă seara Mihai Stoica anunțase un mare impas în negocieri.
S-a aflat între timp că motivul neînțelegerilor era unul pecuniar, Compagno cerând un salariu mult mai mare decât i se oferea, unul de 15.000 lunar, din partea lui Gigi Becali.
Acum, ultimele vești venite duminică vin din partea președintelui de la FCU Craiova, fostul mare fotbalist Marcel Pușcaș, care a anunțat că italianul a venit azi pentru a-și lua lucrurile de acolo, iar cel mai probabil până luni transferul său la FCSB va fi rezolvat: „Eu sunt la cantonament și a venit Andrea, și-a luat echipamentul și a zis că astăzi sau mâine o să se rezolve situația lui. Cred că în proporți de 99% nu se mai schimbă lucrurile. Sutem mulțumiți, Mititelu nu este un sac fără fund”, a spus Marcel Pușcaș, președintele lui FC U Craiova, a declarat fostul mijlocaș al Stelei pentru televiziunea ProArena.
Compagno are 1.94 metri, iar sezonul trecut a marcat de 12 ori în 28 de partide în tricoul oltean, acolo unde evoluează încă din Liga 2, fiind adus din San Marino de la Tre Fiori, unde și acolo a fost golgheter. Acolo, în perioada 2018 - 2020, a bifat 37 de reușite în 41 de apariții.
Vârful italian s-ar lupta pentru titularizare cu Bogdan Rusu și Ianis Stoica.
D.A.