La 73 de ani, fostul mare antrenor olandez Louis van Gaal transmite o veste excelentă: „cancerul nu mă mai deranjează”. Confirmă că, după multiple intervenții chirurgicale suferite din 2022 încoace, starea sa s-a îmbunătățit vizibil, iar acum se simte din ce în ce mai în formă.
Fostul selecționer al Olandei, care a învins cancerul de prostată, și-a amintit de perioada grea: a fost operat de mai multe ori și în martie a participat la festivitățile de 125 de ani de la înființare ale clubului Ajax, unde este acum consilier special.
Deși nu mai este atras de provocările din diferitele campionate europene de top, van Gaal este totuși deschis la o revenire la echipa națională: ar fi dispus să revină ca selecționer, conform Voetbal International.
În aprilie 2022, când conducea naționala Olandei, a dezvăluit diagnosticul de cancer de prostată de care suferea, menționând că a urmat radioterapie în 25 de ședințe și că deseori pleca discret, noaptea, din cantonament pentru tratament – fără ca jucătorii să știe.
La acel moment, recunoștea că a avut o formă „destul de agresivă” a acestei maladii necruțătoare, dar era încrezător că se poate vindeca.
Van Gaal a explicat că nu voia ca jucătorii să fie afectați emoțional: „Nu le spui celor cu care lucrezi așa ceva, pentru că le-ar putea influența deciziile”. El a mai adăugat că, în 90% dintre cazurile de cancer de prostată, cauza reală a decesului este o altă boală adăugată, o comorbiditate mai exact, și a descris tratamentul său ca fiind unul intens: radioterapie nocturnă, injecții hormonale și intervenții chirurgicale.
Van Gaal a câștigat în carieră Liga Campionilor cu Ajax în 1995, apoi a pregătit echipe mari: Barcelona, Bayern și Manchester United.
D.A.