Verdictul lui Marius Avram după faza controversată de arbitraj din Real Madrid - Bayern

Verdictul lui Marius Avram după faza controversată de arbitraj din Real Madrid - Bayern
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marius Avram a dat verdictul de specialist în privința fazei controversate de arbitraj din meciul Real Madrid – Bayern 2-1.

Fostul arbitru a analizat faza și a spus că există o greșeală majoră comisă de arbitrul asistent din brigada lui Szymon Marciniak, care a ridicat fanionul semnalizând ofsaid înainte ca faza să se termine, astfel că a împiedicat arbitri din camera VAR să poată interveni.

Avram a spus că "această decizie pune o pată neagră pe arbitraj", după ce Szymon Marciniak și brigada lui duseseră excelent meciul până atunci.

ADVERTISING

„Sunt surprins că la nivelul ăsta e o greșeală atât de mare. Nu o greșeală de ofsaid sau nu, e foarte strâns, milimetric. S-a greșit pentru că nu s-a respectat protocolul, unde scrie că tușierul trebuie să aștepte finalul fazei și apoi să ridice fanionul. Astfel, îi lasă pe cei din cabina VAR să analizeze faza.

Faptul că a ridicat fanionul i-a făcut pe cei de la VAR să nu poată interveni. A fost o dublă greșeală, a tușierului și a lui Marciniak, care putea fluiera după finalul fazei.

N-avem de unde ști dacă a fost sau nu gol. Această decizie pune o pată neagră pe arbitraj, sunt sigur că vor fi multe discuții. Greșeala mai mare e a asistentului, care a ridicat fanionul. Marciniak avea voie să mai aștepte până la fluier”, a declarat Marius Avram, conform Digi Sport.

ADVERTISING

Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor după ce a învins pe Bayern cu 2-1 (4-3 la general, după 2-2 în tur), unde va întâlni Borussia Dortmund.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!