Verdictul lui Adrian Porumboiu după arbitrajul de la meciul FCSB - Farul: "Nu există, n-ai cum"

Verdictul lui Adrian Porumboiu după arbitrajul de la meciul FCSB - Farul: "Nu există, n-ai cum"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Adrian Porumboiu l-a taxat dur pe arbitrul Lucian Rusandu după prestația din meciul FCSB – Farul Constanța, încheiat cu scorul de 2-0.

Fostul mare arbitru român spune că n-a mai văzut de ani buni un asemenea arbitraj și că oaspeții au avut un penalti clar neacordat, precum și un cartonaș roșu arătat extrem de ușor.

"Mi-e jenă să vorbesc despre un asemenea arbitru și de un asemenea arbitraj. Nu vezi nicăieri în lume așa ceva. Dintr-o jumătate de cartonaș galben, a făcut un roșu mare. Nicidecum nu se acordă un cartonaș roșu atât de mare, cel mult o jumătate de cartonaș galben", a spus Porumboiu într-o intervenție la GSP LIVE.

ADVERTISING

"Nu știu de unde vine acest arbitru. Despre Rusandu mi-e greu să comentez, el nu e arbitru! N-am văzut nici pe timpuri așa ceva! Nu există, n-ai cum. Cum să nu dai penalty la faza respectivă?", a adăugat fostul arbitru român.

FCSB a câștigat cu 2-0 meciul cu Farul Constanța, din prima etapă a play-off-ului Ligii 1.

Constănțenii au reclamat însă un penalti neacordat după o intervenție a lui Târnoveanu asupra lui Moldoveanu, precum și eliminarea lui Dussaut, care a văzut două cartonașe galbene la aceeași fază.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇