Variantele lui Gigi Becali pentru postul de antrenor la FCSB, pe lângă bulgarul Iliev

Variantele lui Gigi Becali pentru postul de antrenor la FCSB, pe lângă bulgarul Iliev
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce interesul clar al celor de la FCSB pentru Valentin Iliev, în postura de antrenor principal cu licență Pro a fost deja confirmat, au apărut și alte variante pe lista lui Gigi Becali în ceea ce privește acest post, dacă negocierile cu bulgarul s-ar împotmoli.

În afară de numele lui Iliev, bulgarul de 42 de ani, fost fundaș la FCSB, nume înaintat lui Becali de către managerul Mihai Stoica, Becali mai are și alte două variante, și ei tot foști jucători de Liga 1, după cum scrie cotidianul Gazeta Sporturilor.

ADVERTISING

Una dintre ele este cea a lui Tony da Silva, fost căpitan legendar la CFR Cluj, în prezent secund la clubul lusitan Pacos Ferreira, în prima ligă a Portugaliei. Acesta mai are o ofertă din Liga 1 de la FC Argeș. În 2019, portughezul s-a alăturat staff-ului condus de Toni Conceicao, fostul său antrenor de la CFR, la naționala Camerunului.

În fine, o a treia variantă o reprezintă Adailton, mijlocașul brazilian care a impresionat la FC Vaslui între 2010 și 2012. În luna septembrie a anului trecut, patronul Iftime de la FC Botoșani a vrut să îl aducă pe Adailton ca antrenor în Moldova.

ADVERTISING

Adailton, trecut în cariera de fotbalist pe la Parma, Verona, Genoa sau Bologna.

FCSB are 30 de zile la dispoziție să numească un antrenor cu licență Pro după plecarea lui Leo Strizu. Pentru meciurile din această perioadă pe bancă va sta fostul fotbalist Lucian Filip.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!