Universitatea Craiova a primit răspunsul după ce a făcut o ofertă concretă de 1,5 milioane de euro pentru transferul lui Virgil Ghiță.
Oltenii au pus ochii pe Ghiță, fundaș de națională, după ce Adrian Rus s-a accidentat și a devenit indisponibil. Conducerea echipei din Bănie s-a îndreptat către Virgil Ghiță, care în prezent joacă pentru Hannover 96 în liga a doua germană, și a făcut o ofertă.
Hannover 96 refuză oferta pentru Virgil Ghiță
Universitatea Craiova a pus pe masă 1,5 milioane de euro pentru Virgil Ghiță, însă presa din Germania susține că oferta este insuficientă pentru a-i obține semnătura.
Jurnaliștii de la Mymistrzowie au transmis că nemții nu se mulțumesc cu suma de 1,5 milioane de euro de la Universitatea Craiova, în ciuda faptului că internaționalul român și-a pierdut postul de titular.
Hannover 96 ar fi gata să spună "da" pentru plecarea lui Ghiță în schimbul unei sume de aproximativ două milioane de euro, mai scrie sursa citată.
”Oferta Craiovei este concretă, dar s-ar putea să nu fie suficientă pentru a încheia rapid negocierile. Pentru Ghița, o mutare la Craiova ar însemna o întoarcere în țara natală, după patru ani și jumătate.
Cu toate acestea, Hannover are ultimul cuvânt. Clubul german nu este sub presiunea unui contract care expiră și se așteaptă să primească o ofertă apropiată de valoarea de piață a jucătorului”, a transmis sursa citată anterior.
Ghiță a fost crescut de Hagi
Virgil Ghiță și-a început junioratul la Viitorul Pitești și FC Argeș, după care a ajuns la Academia Gheorghe Hagi. La seniori a evoluat în România pentru Viitorul Constanța, actuala Farul Constanța.
În februarie 2022, fundașul s-a transferat în Polonia, la Cracovia, pentru 1,2 milioane de euro. În iulie 2025, Hannover l-a cumpărat pentru 700.000 de euro.
