Universitatea Craiova pierde un fotbalist important după dubla cu Ararat-Armenia din play-off-ul Europa League.
Deja calificată pe tabloul principal din Conference League indiferent de rezultatul din play-off-ul Europa League, Universitatea Craiova pierde un jucător.
Potrivit Digi Sport, Anzor Mekvabishvili (25 de ani) are șanse de pese 90% de a pleca de la Universitatea Craiova după returul cu Ararat-Armenia. De serviciile internaționalului din Georgia se interesează echipe din MLS, Franța și Spania.
În plus, mai scrie sursa citată, Universitatea Craiova a început deja să-i caute înlocuitor mijlocașului în schimbul căruia speră să obțină trei milioane de euro.
Mekvabishvili se află pe ”Ion Oblemenco” din 2024, când Universitatea Craiova a plătit 750.000 de euro pentru a-l transfera de la Dinamo Tbilisi.
Universitatea Craiova, doar egal cu Ararat-Armenia în prima manșă din play-off-ul Europa League
Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Ararat-Armenia, în prima manșă a play-off-ului pentru Europa League.
Deși a întâlnit o echipă mult mai slabă pe hârtie, Universitatea Craiova a avut probleme mari și chiar și emoții, dar a și ratat mult.
Armenii au deschis scorul în minutul 20, prin Malis, care a trimis cu capul după o ieșire greșită a portarului Laurențiu Popescu.
Egalarea a venit rapid, în minutul 33, când Bancu a punctat cu un șut din unghi la care portarul armenilor putea face mai mult.
Craiova nu și-a revenit în prima repriză, iar armenii au trecut de puțin pe lângă gol în minutul 44, însă Popescu a intervenit excelent.
În partea secundă, ritmul Universității Craiova a fost mai bun, oltenii au fost mai agresivi, iar emoțiile nu au lipsit, deoarece Ararat-Armenia a înscris, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid.
S-a terminat 1-1, scor dezamăgitor pentru Universitatea Craiova, dar oltenii au șansa să facă mai mult în returul programat joi, de la ora 19:00.
