Scorul anticipat de britanici în meciul Universitatea Craiova - Ararat-Armenia: Victorie la limită

Scorul anticipat de britanici în meciul Universitatea Craiova - Ararat-Armenia: Victorie la limită
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Specialiștii britanici au făcut o predicție pentru meciul Universitatea Craiova – Ararat-Armenia din turul play-off-ului Europa League.

La capătul unei duble în care a trecut cu emoții de KuPS Kuopio, Universitatea Craiova pornește favorită în dubla cu Ararat-Armenia. Cifrele sunt de partea oltenilor, după cum Spotmedia.ro a arătat aici.

Sports Mole a analizat duelul, iar specialiștii britanici au dat verdictul final: victorie cu 2-1 a Universității Craiova, pe teren propriu.

„În ciuda începutului lent de sezon, Universitatea Craiova pare favorită la victorie joi seara și să obțină un avantaj foarte important înaintea manșei secunde de săptămâna viitoare.

ADVERTISING

Deși credem că acesta va fi cazul, cu siguranță nu va fi un meci simplu împotriva celor de la Ararat-Armenia, care au avut din nou un început pozitiv de sezon competițional", notează sursa citată.

Meciul Universitatea Craiova - Ararat-Armenia se joacă joi, 20 august, de la ora 20:00, LIVE pe Spotmedia.ro.

Universitatea Craiova, cu garda sus

FC Ararat-Armenia a întâlnit și în sezonul trecut al cupelor europene o echipă din România. În stagiunea 2025/2026, armenii au dat piept cu U Cluj, iar "Șepcile roșii" au fost eliminate din preliminariile Conference League după prelungiri (scor 2-1 la general).

ADVERTISING

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a anunțat că oltenii sunt cu garda sus înaintea meciului. Omul de afaceri a dezvăluit că unii dintre jucătorii lui U Cluj l-au avertizat că nu va fi o dublă ușoară.

"Foarte grea dubla. Noi știm cine este Ararat. Au eliminat-o pe U Cluj fără drept de apel.

M-am întâlnit la Sibiu cu Nistor, Chipciu și Toșca și mi-au spus că nu aveau nicio șansă. Nu este o echipă ușoară. Returul este la ei acasă. Este un meci care se joacă", a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google