Universitatea Craiova are un start diametral opus față de sezonul precedent. Oltenii au acumulat doar 7 puncte în primele 5 etape, aproximativ jumătate față de stagiunea precedentă, când au reușit să câștige titlul. Oltenii ar putea plăti prețul punctelor pierdute în startul sezonului, așa cum s-a întâmplat cu FCSB și în sezonul trecut.
La fel ca în sezonul precedent, Universitatea Craiova a adoptat o strategie de rotație a jucătorilor. Titularii evoluează în meciurile din cupele europene, în timp ce în campionat sunt folosiți și jucătorii de rezervă. Sezonul trecut, strategia a dat roade, iar Universitatea Craiova avea 13 puncte acumulate în primele 5 puncte. Practic, un parcurs perfect cu 4 victorii, 1 remiză și nicio înfrângere.
În acest sezon, strategia nu mai dă roade. Oltenii au doar 7 puncte din 15 posibile, iar rezultatele pun la îndoială strategia abordată, dar și transferurile efectuate în această vară, în condițiile în care niciun jucător nu a reușit să impresioneze.
Ce s-a schimbat față de sezonul trecut
Față de stagiunea precedentă, uzura începe să își spună cuvântul. Ritmul de a juca la trei zile nu este ușor, iar pe propria piele acest lucru a fost resimțit cel mai bine de FCSB. După două sezoane în care a luat titlul la pas și a convins și în Europa League, FCSB a jucat anul trecut în play-out, iar jucătorii au părut sleiți de putere.
Acest lucru se traduce în lipsa de concentrare și în baloane pierdute mai ușor. În primele 5 etape, jucătorii Universității Craiova au comis deja 4 greșeli care au dus ocazii mari de gol. Anul trecut, în 40 de meciuri, oltenii au comis 14 greșeli, potrivit datelor furnizate de Sofascore.
În același timp, oltenii au câștigat mai puține dueluri în startul acestui sezon, în comparație cu situația din stagiunea precedentă. Acum, au o medie de 49.2 dueluri pe meci, față de sezonul precedent, cu 49.7.
Posesia oltenilor a devenit mai statistică, echipa pasează mai mult în lateral față de sezonul precedent, iar jucătorii nu își mai asumă la fel de multe riscuri. Acest lucru se traduce și în ocazii mai puține de a marca, meciul cu FC Argeș fiind o excepție. În medie, în startul acestui sezon, oltenii au ratat 2.2 ocazii pe meci, față de 1.4 față de stagiunea precedentă.
Urmează o perioadă dificilă pentru olteni
Universitatea Craiova are asigurată prezența cel puțin în Conference League. Obiectivul echipei este calificarea în grupa din Europa League, dar mai întâi trebuie să treacă de Ararat-Armenia. Totuși, cert este că până în decembrie echipa va juca o dată la trei zile, ceea ce înseamnă un consum mare de energie, așa cum a fost și în startul sezonului.
Iar pentru olteni urmează un program dificil, care conține deplasări la Rapid (29 august) și un meci acasă cu FCSB (20 septembrie). Astfel, oltenii trebuie să găsească soluția salvatoare pentru a trece peste sincopele din startul sezonului.
