Jucătoarei ruse de tenis Vera Zvonareva i-a fost refuzată intrarea în Polonia, unde urma să participe la un turneu WTA, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne polonez, citat de AFP.
„Pe 21 iulie, poliţiştii de frontieră polonezi au făcut imposibilă intrarea jucătoarei ruse de tenis în Polonia”, potrivit unui comunicat emis de minister. „Vera Zvonareva încerca să intre în ţara noastră cu o viză acordată de Franţa, printr-un zbor de la Belgrad”, precizează textul.
Autorităţile poloneze au precizat că jucătoarea, care urma să participe la turneul de la Varşovia, înscris pe calendarul mondial WTA şi care începe luni, a rămas blocată în zona de tranzit a aeroportului din Varşovia înainte de a lua un zbor spre Podgorica la ora locală 12:00.
Potrivit ministerului polonez, jucătoarea în vârstă de 38 de ani se află pe lista persoanelor "indezirabile" în Polonia.
"Polonia se opune ferm regimurilor Putin şi Lukaşenko, nepermiţând intrarea în ţara noastră a persoanelor care susţin operaţiunile Rusiei şi Belarusului", conchide comunicatul.