FCSB s-a impus la Oțelul Galați cu 2-0 în runda a treia a Superligii, într-o atmosferă minunată creată de cei peste 12.000 de fani veniți să asiste pe bătrânul stadion de pe malurile Dunării.
Tavi Popescu și Compagno au marcat golurile victoriei în minutele 40 și 91, Coman ratând un penalti, iar gazdele lovind de două ori transversala la 0-1.
Nu a fost chiar debutul de joc așteptat de fanii celor de la FCSB, care și-au văzut favoriții deseori în corzi, înghesuiți de jucătorii gazdă, extrem de bine impulsionați de pe bancă de Dorinel Munteanu. Oțelul a făcut un pressing consistent, a încercat să atace poarta adversă, ba chiar era să și marcheze printr-un autogol comic al debutantului Chiricheș.
Golul de 1-0 a venit însă pentru roș-albaștrii, pe final de prim mitan, gol marcat de Tavi Popescu, o reușită splendidă de la 20-25 de metri, pe axul central, șut fără speranțe pentru Stoian, mingea prelingându-se în plasa laterală.
În partea secundă, Olaru și Coman au intrat la pauză, artileria grea cum s-ar spune, pregătită să închidă partida cât mai repede pentru FCSB. Ceea ce chiar ar fi trebuit să se întâmple în minutul 60, când Coman rata copilărește un penalti, unul primit de oaspeți după un contact la Cordea.
Galațiul cumva a renăscut și a lovit de două ori transversala la 0-1, arătând că FCSB are foarte multă șansă. Rezultatul final s-a concretizat în minutul 91, când Compagno primea o pasă fină și luminoasă pe culoar de la Coman, iar șutul italianului nu a iertat.
FCSB are un debut de sezon consistent așadar, cu patru victorii la rând, trei în campionat și una în cupele europene. Echipa lui Charalambous este lidera în clasament, cu 9 puncte din 9, însă duminică vor evolua Farul și CFR Cluj, celelalte echipe cu procentaj maxim până acum în Liga 1.
Echipe de start:
Oțelul: R. Stoian - S. Rus, Yabre, I. Varela, Zhelev - Jardan, I. Neagu, D Silva -Al. Pop, Fatai, Cisotti.
Rezerve: Păun, G. Cîrjan, Adăscăliței, Ursu, Maciel, Zivulic, D. Panait, Lovric, Bodișteanu.
Antrenor: Dorinel Munteanu.
FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Chiricheș, Ov. Popescu - Edjouma, Șut, Djokovic - Cordea, Băluță, Oct. Popescu.
Rezerve: Vlad, Haruț, Coman, Compagno, Miculescu, V. Gheorghe, Olaru, Radaslavescu.
Antrenor: Elias Charalambous.
Arbitru: Iulian Dima.