Sorana Cîrstea spune că n-ar fi făcut deplasarea în Australia dacă ar fi știut ca există posibilitatea să fie plasată în carantină strictă.
Sportiva noastră, aflată pe locul 71 în ierarhia WTA, le reproșează organizatorilor că n-au transmis această regulă.
"Dacă ne-ar fi spus această regulă înainte nu aș fi jucat în Australia… Aș fi stat acasă. Ei ne-au transmis că vom zbura la 20% din capcitate și că va însemna contact direct doar dacă va fi cineva pozitiv din echipa mea", a scris Sorana Cîrstea pe rețelele de socializare, extrem de dezamăgită că nu va putea să se antreneze timp de două săptămâni.
O persoană prezentă în avionul cu care cele două au ajuns la Melbourne de la Abu Dhabi a fost depistată pozitiv cu Covid-19 la sosirea în Australia.
În avion s-au mai aflat și alte tenismene de top, precum Angelique Kerber, Svetlana Kuznetsova, Ons Jabeur, Marta Kostyuk, Belinda Bencic sau Maria Sakkari.
Toți tenismenii care vor participa la Australian Open 2021 sunt obligați la 14 zile de carantină, însă au dreptul la cinci ore de antrenament pe zi.
8-21 februarie este perioada în care se va desfășura Australian Open 2021.
Cinci tenismene din România sunt pe tabloul principal în proba de simplu: Simona Halep, Patricia Țig, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan.
Mihaela Buzărnescu a făcut și ea deplasarea la Australian Open, sperând să prindă un loc pe tabloul principal din postura de lucky loser.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.