Simona Halep a oferit un interviu unei televiziuni de sport din România în care a rememorat toată perioada extrem de grea și de lungă prin care a trecut și trece, ea având deja un an de zile de când nu mai joacă tenis la nivel profesionist.
Și asta după un test anti-doping pozitiv efectuat în august 2022 la roxadustat, imediat după eliminarea de la US Open.
Campioana noastră a vorbit deschis despre cât de greu i-a fost să stea departe de tenis și spune că cel mai greu în ultimele zile a fost această așteptare pentru verdictul de la Tribunalul londonez: „Am refuzat de fiecare dată să cred că se va mai amâna încă o dată. Îmi doream foarte mult să fiu judecată. Indiferent de rezultat, mereu am spus că vreau să fiu audiată şi să vedem ce se întâmplă.
Aşteptarea a fost un calvar, pentru că în viaţă incertitudinea şi faptul că nu ai nicio putere îţi creează mari dificultăţi. E greu să trăieşti în stilul acesta. A fost o perioadă în care am avut foarte multe speranţe de la o amânare la alta. M-am antrenat intens, mi-am dorit să fiu pe teren, am început să privesc tenisul altfel şi am apreciat fiecare zi petrecută la antrenament.
Dar, de fiecare dată când se amâna audierea, parcă primeam o lovitură puternică şi mă descurajam din nou. Au fost foarte multe suişuri şi coborâşuri, dar pot să spun că am gestionat destul de bine şi nu mi-am pierdut plăcerea de a juca tenis”, a spus Halep pentru televiziunea EuroSport.
Începând de lunea aceasta, Halep a ieșit și din clasamentul top 1000 WTA, fiind de pe 21 august clasată pe 1140. Iar la finalul US Open 2023, ea va rămâne fără niciun punct în ierarhie, urmând să dispară complet din acest clasament mondial.
Așadar, ea va putea participa la următoarele competiții WTA doar primind anumite invitații și wild-card-uri din partea organizatorilor, asta dacă evident verdictul de la Sports Resolutions va fi unul pozitiv pentru româncă.
D.A.