Simona Halep vine cu o veste excelentă de la Madrid, înainte de meciul din turul II

Simona Halep vine cu o veste excelentă de la Madrid, înainte de meciul din turul II

Simona Halep vine cu o veste foarte bună înainte de meciul său de duminică de la Madrid, din turul II al turneului WTA Masters 1000 patronat de Ion Țiriac.

Românca o va înfrunta pe Saisai Zhang, China, după ora 17, într-un meci LIVE pe SpotMedia.ro.

Locul 3 mondial WTA spune înainte de acest joc că e sută la sută vindecată în ceea ce privește problemele la umăr care tot nu i-au dat pace în ultima perioadă, după acel meci cu Caroline Garcia de la Miami:

"Durerea care m-a făcut să lipsesc în meciul cu Italia, din Billie Jean King Cup, a trecut, din fericire. Acum, mă pot bucura de aceste săptămâni, în sfârșit eliberată de problemele fizice. Abia așteptam acest moment.

ADVERTISING

Madridul și Roma sunt turnee de care sunt foarte atașată, pentru mediu, pentru amintiri și pentru numărul mare de fani care mă înconjoară cu afecțiune. Sunt mulți spectatori români la ambele turnee și de aceea, pentru mine, aceste două competiții sunt ca o a doua casă", puncta emoționată românca de 29 de ani într-un interviu pe care l-a acordat cunoscutului cotidian italian Gazzetta dello Sport.

În primul meci din capitala Spaniei, Halep s-a impus destul de clar cu Sorribes Tormo, scor 6-0, 7-5. În înfruntările cu tenismena din China are bilanț pozitiv, 2-0 până acum.

Sara Sorribes Tormo vs. Simona Halep | 2021 Madrid Round 1 | WTA Match Highlights

În primul tur, Zheng, 57 WTA, a eliminat-o pe poloneza Magda Linette (locul 48 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-1.

ADVERTISING

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Simona Halep, la Madrid: Iată ora de start a meciului din turul 2

Elina Svitolina face o declarație superbă la adresa Simonei Halep

Dacă nu am fi ieșit în piață atunci, astăzi ne-am fi uitat frumos la vaccinul Sputnik. Oamenii buni sunt mai numeroși decât ceilalți - Interviu Video

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!