Simona Halep și-a prezentat noul colaborator: A lucrat cu Djokovic, Muguruza și Pliskova

Simona Halep și-a prezentat noul colaborator: A lucrat cu Djokovic, Muguruza și Pliskova

Simona Halep a prezentat noul colaborator pe care îl are în echipă, pentru turneele de la Dubai și Doha.

Sportiva noastră îl va avea sparring partner pe Araund Restifo, un fost tenismen care a mai lucrat din această postură cu Novak Djokovic, Stefanos Tsitsipas, Garbina Muguruza și Karolina Pliskova pe parcursul anului 2021.

De asemenea, el a mai avut colaborări cu Juan Martin del Potro, Grigor Dimitrov și Milos Raonic.

Restifo are 24 de ani și a fost cel mai sus în clasamentul ATP pe locul 1517.

În luna februarie, ea va participa la turneele de la Dubai și Doha, dar are multe puncte de apărat și riscă așadar să iasă din top 30 WTA.

ADVERTISING

Simona va trebui să apere 470 de puncte câștigate la ediția din 2020 de la Dubai, când s-a impus în finala cu Elena Rybakina.

De asemenea, ea va pierde 100 de puncte câștigate la Melbourne Gippsland.

Turneul de la Dubai face parte din categoria WTA 500 și va avea loc între 14 și 19 februarie. Apoi, între 20 și 26 februarie e programat cel de la Doha, din categoria WTA 1000.

Partea bună este că în luna martie Simona nu are de apărat niciun punct, motiv pentru care va putea începe urcarea în clasament. Dintre toate lunile rămase de disputat în 2022, februarie este cea în care are cele mai multe puncte de apărat.

ADVERTISING

După parcursul din zona Golfului, Simona va concura la turneele din SUA. Indian Well se va disputa între 9 și 20 martie și face parte tot din categoria WTA 1000, la fel ca și cel de la Miami, ce va avea loc între 22 martie și 3 aprilie.

În fine, cel de la Charleston este programat între 4 și 10 aprilie și e din categoria WTA 500.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!