Simona Halep a fost întrebată dacă îl va numi antrenor pe Darren Cahill.
Sportiva noastră a afirmat că nu exclude această soluție, dar că mai întâi are nevoie de câteva zile de gândire.
"Nu m-am gândit încă dacă să mai lucrez cu Darren. Am avut o relație antrenor-sportiv deosebită, m-a susținut necondiționat. M-a sfătuit, îi mulțumesc din suflet. Mă ajută să îmi gestionez întoarcerea. Au fost colaborări foarte bune și cu antrenori români, dar cu Darren a fost cea mai specială. Nimic nu este exclus, o să mă gândesc bine și o să aleg", a spus Simona Halep la revenirea în România.
Darren Cahill a redevenit antrenorul Simonei la începutul lui 2020, dar despărțirea s-a produs în toamna lui 2021. Anterior, ei au mai avut o colaborare între 2015 și 2018.
Australianul este omul care i-a marcat cariera Simonei. Pe lângă faptu că este cel mai longeviv antrenor din cariera ei ca profesionistă, Darren a ajutat-o pe Simo sa treacă și peste nervii din timpul meciurilor.
Simona a evoluat mult și profesional, a crescut la capitolul serviciu și a impresionat prin stăpânirea de sine din momentele cheie.
Iar Darren Cahill s-a bucurat și el din plin de colaborarea pe care a avut-o cu Simona, devenindu-i nu doar antrenor, ci și prieten. Din acest motiv, el a venit de mai multe ori in România.