Simona Halep a dat răspunsul după invitația organizatorilor de la Miami

Simona Halep a dat răspunsul după invitația organizatorilor de la Miami
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a răspuns după ce a primit o ofertă din partea organizatorilor turneului de la Miami.

Aceștia i-au oferit un wildcard pentru a participa la turneul de la Miami, care va începe pe 19 martie. Simona a anunțat că e gata să joace la Miami.

"Așa îmi doresc. Dar acum doar ce am ajuns și 2-3 zile am nevoie să mă pregătesc mental. Am făcut o pregătire bună, dar ținând cont că nu am jucat un an și aproape șapte luni un meci oficial, o să fie destul de dificil să reîncep, dar am tot timpul din lume și o să o iau pas cu pas", a afirmat Simona, citată de DigiSport.

ADVERTISING

Potrivit doctorului Simonei, Dana Safta, sportiva noastră a acceptat invitația și va merge la Miami.

"Mergem la Miami, reluăm încet circuitul de tenis şi sunt convinsă că având meciuri ea va ajunge să performeze acolo unde îşi pune ştacheta, pentru că poate. La Miami o susţin şi personal, voi fi acolo. Ea e un mental foarte puternic, o motricitate care eu cred că, antrenată bine în toată perioada asta de lungă aşteptare şi, reluându-şi acum locul într-un circuit, o să-i dea şi mai multă încredere decât a avut până acum", a spus Dana Safta pentru Observator News.

ADVERTISING

Turneul de la Miami se va desfășura în perioada 19-31 martie 2024 și are premii totale în valoare de peste 17 milioane de dolari.

In carieră, Simona Halep a avut două prezențe în semifinale în turneul de la Miami. La ultima apariție, în 2021, a fost eliminată în turul 3.

Ea are un bilanț de 21 de victorii și 8 înfrângeri pe tabloul principal de la Miami.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!