Simona Halep va juca în întâlnirea de Fed Cup dintre România și Italia.
La începutul anului, Simona a anunțat că nu va juca în acest an în Fed Cup, dar perioada de inactivitate a făcut-o să se răzgândească.
"O să încep cu cu partea în care am declarat anul trecut în decembrie că nu o să joc Fed Cup, că am turneu săptămână de săptămână și aș fi vrut să fiu cât se poate de fresh la Jocurile Olimpice. Dar, nejucând luna aceasta deloc, am avut timp să mă odihnesc, să mă recuperez și vreau să spun că o să joc Fed Cup", a anunțat Simona în cadrul emisiunii Așii Tenisului de la Digi Sport.
"Mereu am jucat cu sufletul, accidentată, neaccidentată, am jucat. Mă bucur că am șansa să joc din nou, sunt foarte bine să merg acolo și să câștig niște puncte pentru România. Mereu a fost o emoție diferită când am jucat Fed Cup. E diferit, foarte diferit. Și Grand Slam să joci, finală, semifinală, ai emoții, dar la FED Cup e cu totul altceva. Îți dorești să câștigi pentru țara ta, pentru echipă", a adăugat Simona.
România va întâlni Italia în barajul de menținere în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup.
Întâlnirea va avea loc pe 16 și 17 aprilie, la Cluj-Napoca.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro: