Serena Williams, refuzată de organizatorii de la Roland Garros - ce favoare a cerut

Serena Williams, refuzată de organizatorii de la Roland Garros - ce favoare a cerut
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serena Williams le-a cerut organizatorilor de la Roland Garros o favoare, dar aceștia au refuzat-o.

Jucătoarea americană și-a dorit să nu fie obligată să stea în același hotel cu ceilalți sportivi prezenți la turneu.

Totuși, organizatorii de la Roland Garros au anunțat-o că nu se pune problema unui favor.

În aceste condiții, Serena este mirată că favoarea sa a fost refuzată, dar organizatorii au decis să primească spectatorii în tribune.

"Speram să stau la apartamentul meu din Paris, dar asta e, o iau zi cu zi. Simt că francezii fac și ei ce pot mai bine. Nu pot să-i arat cu degetul și să le spun ce să facă. Dacă tot primesc fani, ar fi normal să putem să stăm și în alte locuri. Nu ne lasă să stăm în locuințe private dar primesc fani. Eu n-o să stau la un metru și jumătate de ei, o să stau la trei metri! Eu am fost internată în spital de câteva ori, am probleme cu plămânii", a spus Serena Williams într-o conferință de presă.

ADVERTISING

Serena Williams le-a cerut aceeași favoare și organizatorilor de la US Open, dar aceștia au fost de acord, iar americanca nu stă în același hotel cu toată lumea.

Roland Garros 2020 va începe pe 28 septembrie.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇