Multipla campioană americană Serena Williams a anunțat duminică faptul că nu va fi prezentă la startul Olimpiadei de vară de la Tokyo.
Locul 8 WTA la 39 de ani a ținut o conferință de presă la Wimbledon în care și-a explicat motivele care au dus la această decizie radicală.
„Nu sunt pe lista olimpică și, dacă aș fi, n-ar trebui să fiu acolo. Sunt o mulțime de motive pentru care am luat această decizie în privința Jocurilor Olimpice, poate vom discuta despre ele în altă zi”, a declarat legendara jucătoare în fața jurnaliștilor britanici.
Simona Halep va merge la Jocurile Olimpice, dar nu va fi însoțită de antrenorul său Darren Cahill
Williams va schimba prefixul și va împlini 40 de ani în septembrie, iar până acum a participat la 4 ediții de JO. A reușit să câștige 4 medalii în acest răstimp, în probele de simplu și dublu. Are aur la simplu în 2012 chiar pe iarba londoneză, după o finală olimpică de poveste în fața rivalei de o viață, Maria Sharapova.
Mai mulți jucători de top și-au anunțat deja retragerea de la acest turneu olimpic de tenis, printre care și Rafael Nadal sau Dominic Thiem, dar și Roberto Bautista Agut, Casper Ruud, Denis Shapovalov sau Dușan Lajovici.
Pe lângă cei de mai sus, și Roger Federer se gândește serios dacă este cazul să vină la Tokyo sau nu.
24 iulie - 1 august este perioada în care va avea loc turneul olimpic de tenis de la Tokyo.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Se retrage și Roger Federer de la Jocurile Olimpice? "Vă pot spune decizia mea"
FRF a schimbat regula Under 21 la cerința expresă a cluburilor - presă
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.