Șeful LPF anunță un cutremur în fotbal: „Unele echipe de Liga 1 nu vor termina campionatul”

Șeful LPF anunță un cutremur în fotbal: „Unele echipe de Liga 1 nu vor termina campionatul”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducătorul Ligii Profesioniste de Fotbal din România, Gino Iorgulescu anunță realmente un cutremur pentru prima ligă de fotbal.

El susține că există cluburi din Superliga care au în prezent serioase probleme financiare și că există o mare posibilitate ca acestea să nu încheie sezonul competițional curent.

Șeful LPF a și nominalizat două echipe, Unirea Slobozia și Petrolul, susținând că oricum Liga a mai ajutat în trecut pe gruparea prahoveană să încheie cu bine un campionat.

„Am informații că sunt echipe cu datorii care ar putea intra în insolvență. Sunt unele care, probabil, nu o să termine campionatul. Doamne ferește de așa ceva.

Sunt Slobozia, Petrolul, echipe care stau pe nisipuri mișcătoare. Noi facem tot posibilul să le ajutăm, dar până la un moment dat. Dacă nu își gestionează foarte bine activitatea, bugetul și tot ce au ei acolo, nu mai putem.

Pierdem bani care ar trebui să-i dăm la echipele care sunt în Liga 1. În anii trecuți, pe cei de la Petrolul i-am mai ajutat. Am recuperat după ce au intrat în Divizia A, pentru că i-am ajutat să termine campionatul”, a declarat Gino Iorgulescu, pentru cotidianul Prosport.

6,3 milioane de euro a fost datoria Petrolului la finalul anului 2024, conform bilanțului financiar oficial, iar Claudiu Tudor, președintele Petrolului, a transmis în repetate rânduri că echipa are probleme financiare și a cerut sprijin de la autoritățile locale: ”Încercăm să facem eforturi mari pentru a ne menține pe linia de plutire, sperăm ca și din punct de vedere sportiv să ajungem la jumătatea clasamentului. Sperăm ca, în continuare, așa cum am spus de fiecare dată, autoritățile să vină lângă această echipă! Sunt multe echipe - și le felicit - care sunt susținute de autorități, sperăm ca și la Ploiești și în județul Prahova să se întâmple, pentru că e un județ bogat, care, din păcate, nu-și dorește fotbal”, declara Tudor în luna noiembrie, pentru GSP.ro.

Iorgulescu a lansat așadar un avertisment pentru echipele cu probleme financiare din Superliga, declarând că LPF nu va interveni să le ajute.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!