Scrisoarea trimisă de Cosmin Contra după plecarea de la Dinamo

Scrisoarea trimisă de Cosmin Contra după plecarea de la Dinamo

Tehnicianul Cosmin Contra a transmis, vineri, un mesaj suporterilor dinamovişti, după ce joi a părăsit echipa bucureşteană, în care le-a spus că proiectul în care a crezut cel mai mult în viaţa sa s-a dovedit a fi „o mare minciună”.

„Dragi suporteri dinamovişti, plec din România cu o mare durere în suflet. Nu mi-am imaginat niciodată că proiectul în care am crezut cel mai mult în viaţa mea este o mare minciună. Vă rog să îmi iertaţi naivitatea. Am garantat pentru nişte oameni pe care nu îi cunoşteam şi am greşit. Au fost cele mai grele 4 luni din cariera mea de antrenor, din cauza problemelor, minciunilor, promisiunilor…”, a scris Contra pe contul său de Instagram.

ADVERTISING

El spune că din cauza stresului prin care a trecut în ultimele 4 luni a avut probleme medicale: "Nu sunt un laş! Cei care mă cunosc cu adevărat ştiu câte sacrificii şi compromisuri am făcut pentru Dinamo. În 4 luni, mi-am văzut familia o singură dată. Am fost trup şi suflet pentru Dinamo. Din cauza stresului, am avut probleme medicale care mi-au afectat foarte mult familia. Sunt un luptător şi aş fi găsit puterea să continui, dar nu mai este vorba de mine, ci de liniştea şi echilibrul familiei mele. Aş fi rămas pentru voi, suporterii dinamovişti, singurii care aţi fost lângă echipă in aceste momente. Cu voi alături, Dinamo nu poate muri niciodată!"

ADVERTISING

În ultima perioadă clubul Dinamo se confruntă cu mari probleme financiare, existând restanţe la plata salariilor jucătorilor, antrenorilor şi celorlalţi angajaţi pe mai multe luni. Conducerea reprezentată de Pablo Cortacero a anunţat în mai multe rânduri că va achita salariile, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Din cauza acestor probleme, antrenorul Cosmin Contra a anunţat că pleacă de la echipă, iar mai mulţi jucători şi-au depus memorii la comisiile Federaţiei Române de Fotbal pentru a deveni liberi de contract.

ADVERTISING

Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august noul acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. 

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇