Presa din străinătate se înclină în fața lui Gică Hagi și scoate la lumină momentul în care „Maradona din Carpați a vrăjit lumea fotbalului”.
În contextul morții lui Diego Maradona, jurnaliștii de la publicația elvețiană Der Bund au readus în actualitate câteva momente care au marcat istoria fotbalului.
Iar unul dintre acestea a fost întâlnirea care nu a mai avut loc între adevăratul Maradona și "Maradona din Carpați", Gică Hagi.
Cu câteva zile înaintea meciului programat pe 3 iulie 1994, la Cupa Mondială, Maradona fost prins dopat și nu a mai putut juca. Spectacolul a fost însă asigurat de Gică Hagi, în victoria cu 3-2 a României.
"Lovitură de geniu împotriva argentinienilor", titrează cei de la Der Bund.
"Gheorghe Hagi, un om care deja era cunoscut ca fiind un magician cu mingea, a ieșit în evidență și și-a arătat întreaga clasă în acest meci. A fost o România senzațională care s-a calificat mai departe!
Pentru Hagi, Cupa Mondială s-a încheiat o rundă mai târziu, în urma meciului cu Suedia", a scris sursa citată.
Meciul cu Argentina rămâne unul de referință în istoria lui Hagi, ca de altfel tot parcursul de la Cupa Mondială din 1994, chiar dacă s-a încheiat cu o înfrângere dureroasă contra Suediei în sferturile de finală.
"A fost o dezamăgire imensă, am fost într-o profundă tristețe toată noaptea după meci. Chiar și astăzi mă întreb cum se poate întâmpla asta. Am fi putut bate pe oricine. Nu-mi amintesc o echipă la Cupa Mondială mai bună decât noi. Dar asta este viața", a comentat Hagi.
În meciul cu Argentina, două goluri au fost marcate de Ilie Dumitrescu, iar unul de Hagi. "Regele" a fost însă omul meciului.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.