Dan Șucu, noul patron al celor de la Genoa, este extrem de interesat de aducerea lui Darius Olaru, căpitanul de la FCSB, în Italia, în schimbul sumei de 5 milioane de euro.
Dacă italienii ajung la o înțelegere cu roș-albaștrii, acesta ar fi primul transfer de când patronul Rapidului a devenit acționar în Serie A. Recent, omul de afaceri a cumpărat pachetul majoritar de 77 la sută din acțiuni pentru o sumă de 45 de milioane de euro.
Fotbalistul de 26 de ani e aproape să părăsească FCSB chiar în această iarnă. Iar dacă Genoa achită clauza sa de reziliere, îl va avea din iarnă în lot. Darius Olaru mai are contract cu roș-albaștrii până în vara anului 2028.
„Cred că este o chestiune foarte simplă. Întâi te înțelegi cu jucătorul pentru că așa este normal, că degeaba plătești clauza dacă jucătorul nu semnează … Dar eu cred că aici nu vor fi probleme pentru că în momentul în care îți permiți să plătești o clauză de cinci milioane de euro, înseamnă că trebuie să-i pui și jucătorului pe masă un salariu de minimum un milion de euro. Cred eu. Ar fi o încununare a muncii lui deoarece ce a făcut băiatul ăsta in acest sezon din punctul meu de vedere este extraordinar!
Mai puțin la echipa națională, dar asta este cu altă discuție. În schimb la echipa de club, în campionat și în cupele europene și modul în care tratează el fotbalul este un model pentru toți jucătorii. Repet, ar fi momentul, este copt, un transfer se face când este copt. Da, Olaru a confirmat. Și internațional, și intern. Meciurile din Europa League nu au fost cu echipe mici, au fost cu echipe bune, foarte bune, ori în toate meciurile alea el a fost cel mai bun jucător, de asta zic că este momentul ca el să facă acest pas”, a declarat fostul mare portar de legendă Florin Prunea, pentru televiziunea Digisport.
Pe lângă Darius Olaru, s-a discutat și despre un interes al celor de la Genoa pentru Ianis Hagi, mijlocașul celor de la Glasgow Rangers.
Darius Olaru este cotat la suma de 7,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Până în momentul de față, fotbalistul roș-albastru a adunat 25 de selecții la naționala României, în care nu a reușit să marcheze niciun gol.
D.A.