Rezultatele de la Miami: Sinner și Zverev, în semifinale

Rezultatele de la Miami: Sinner și Zverev, în semifinale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Italianul Jannik Sinner și germanul Alexander Zverev, doi dintre favoriții turneului ATP Masters 1.000 de la Miami (SUA), s-au calificat în semifinalele acestei competiții din circuitul profesionist masculin de tenis, dotată cu premii totale de 9.415.725 de dolari.

Sinner, numărul doi mondial, a trecut ușor joi, în sferturile de finală, de americanul Frances Tiafoe (locul 20 ATP), în fața căruia s-a impus cu 6-2, 6-2, după 70 de minute de joc.

Tenismanul italian, campion la Miami în 2024, a câștigat în urmă cu două săptămâni, în premieră, turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California) și rămâne în cursă pentru a realiza ‘Sunshine Double’, o performanță pe care nu a mai reușit-o niciun jucător, la masculin, după elvețianul Roger Federer în 2017.

Tot joi, Alexander Zverev, al patrulea jucător al lumii, l-a învins fără probleme, cu 6-1, 6-2, pe argentinianul Francisco Cerundolo (19 ATP), la capătul unui meci care a durat o oră și șase minute.

Jannik Sinner și Alexander Zverev se vor înfrunta vineri în semifinale la Miami, italianul dominând bilanțul confruntărilor directe, cu 7 victorii la 4, ultima dintre ele obținută luna aceasta în semifinale la Indian Wells (6-2, 6-4).

În celălalt duel din penultimul act al turneului din Florida se vor afla față în față francezul Arthur Fils (31 ATP) și cehul Jiri Lehecka (22 ATP), care și-au asigurat calificarea încă de miercuri.

Fils l-a învins greu, cu 6-7 (3/7), 7-6 (7/4), 7-6 (8/6), pe americanul Tommy Paul, în timp ce Lehecka a trecut cu 7-6 (7/1), 7-5 de spaniolul Martin Landaluce, venit din calificări.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!