Belarusa Arina Sabalenka și poloneza Iga Swiatek, primele două jucătoare de tenis ale lumii, s-au calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului Miami Open (WTA 1.000), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari.
Sabalenka, numărul unu WTA, as dispus în optimi de americanca Danielle Collins, campioana en titre, cu 6-4, 6-4.
Belarusa ajunge pentru a treia oară în sferturile turneului din Florida, după 2021 și 2023, tripla campioană de Mare Șlem urmând să joace cu chinezoaica Qinwen Zheng (9 WTA) pentru un loc în semifinale.
Finalistă la Australian Open în ianuarie și la Indian Wells luna aceasta, Sabalenka este în căutarea primului său titlu la Miami, care ar fi al 19-lea trofeu din cariera sa la simplu.
Sabalenka a câștigat toate cele șapte meciuri disputate cu Collins.
Iga Swiatek, numărul doi mondial, s-a calificat în sferturi după un meci echilibrat cu ucraineanca Elina Svitolina (22 WTA), cu 7-6 (7/5), 6-3.
Următoarea ei adversară va fi filipineza Alexandra Eala (140 WTA), în vârstă de 19 ani, care a profitat de neprezentarea Paulei Badosa.
Swiatek, campioană la Miami în 2022, nu a pierdut niciun set de la debutul acestei ediții.
Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu s-a calificat în primul său sfert de finală la un turneu WTA 1.000 după o victorie clară în fața americancei Amanda Anisimova, cu 6-1, 6-3.
Rezultatele înregistrate luni în optimi la Miami Open la simplu feminin:
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) - Danielle Collins (SUA/N.14) 6-4, 6-4
Qinwen Zheng (China/N.9) - Ashlyn Krueger (SUA) 6-2, 7-6 (7/3)
Magda Linette (Polonia) - Coco Gauff (SUA/N.3) 6-4, 6-4
Jasmine Paolini (Italia/N.6) - Naomi Osaka (Japonia) 3-6, 6-4, 6-4
Emma Răducanu (Marea Britanie) - Amanda Anisimova (SUA/N.17) 6-1, 6-3
Jessica Pegula (SUA/N.4) - Marta Kostiuk (Ucraina/N.23) 6-2, 6-3
Alexandra Eala (Filipine) - Paula Badosa (Spania/N.10) (forfait Badosa)
Iga Swiatek (Polonia/N.2) - Elina Svitolina (Ucraina/N.22) 7-6 (7/5), 6-3