O nouă reacție nervoasă a venit din partea Universității Craiova, după ce sâmbătă seară meciul decisiv poate pentru titlu dintre FCSB și CFR Cluj a fost amânat, din cauza descoperirii unui caz de COVID-19 la campioana României.
E vorba de Alexandru Păun, iar partida a fost amânată, LPF luând în calcul data de 28 sau 29 iulie pentru disputarea ei:
Reacția LPF după amânarea meciului dintre FCSB și CFR Cluj
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a lăsat să se înțeleagă, după vestea amânării jocului, că va folosi la final de iulie juniorii în fața celor de la CFR Cluj, situație deloc dorită de Craiova, care are un punct avans doar față de clujeni și orice pas greșit al acestora îi împinge către un titlu dorit de 30 de ani.
”Nu stăm noi acum în ce spune Becali. Noi nu stăm să ne ajute Gigi Becali. Noi nu avem nevoie de ajutorul nimănui. Vrem o judecată imparțială a Ligii, atâta tot. Ce ne intereseză pe noi Becali? Nu ne interesează pe noi Becali. Mai avem treabă noi cu Becali, cu X sau Y, dacă noi batem tot până la final? Pe noi ne interesează ca cele două echipe să nu fie avantajate sau dezavantajate de program”, puncta Sorin Cîrțu, președintele Craiovei, pentru AntenaSport.
Craiova va evolua duminică seara în deplasare la Botoșani, meci care are loc la 19.30, LIVE pe SpotMedia.ro. După acest joc, oltenii se pot duce la 4 puncte avans de rivala CFR Cluj.
D.A.
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe SpotMedia.ro