Dinamo a suferit duminică seara cea de-a cincea înfrângere consecutivă în acest sezon al Ligii 1, dar Cosmin Contra consideră că echipa lui nu merita să piardă cu Viitorul.
Chiar dacă se află pe penultimul loc al clasamentului, cu doar 5 puncte strânse, Contra afirmă că nici nu se gândește să demisioneze.
"Nu am ce să le reproșez băieților. Azi nu meritam să pierdem. Suntem într-o pasă proastă. Continuăm cu înfrângerile, situație delicată, nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe. Am ajuns la cinci eșecuri, așa că doar jucătorii și cu mine, șeful echipei, trebuie să o scoatem la capăt. Eu încerc să-i antrenez cât mai bine. Și azi am pregătit bine, am controlat, dar au marcat două goluri în patru minute și asta a contat", a spus Contra după meciul de la Ovidiu, potrivit Digi Sport.
"Situația este gravă, le-am transmis asta. Sper ca ei să înțeleagă asta. Avem nevoie de o victorie la nivel sportiv pentru ca mai apoi să urcăm în clasament. Ăștia suntem, trebuie să fim uniți, să scoatem echipa din subsolul clasamentului. Legat de viitorul meu, întrebați-i pe cei care conduc Dinamo. Eu nu sunt genul care să renunțe la greu. Nu sunt un laș. M-am simțit și eu păcălit din mai multe puncte de vedere, dar nu sunt un laș! Noi trebuie să redresăm corabia", a adăugat tehnicianul "câinilor".
2-1 a fost scorul meciului dintre Viitorul și Dinamo, din etapa a 10-a a Ligii 1, după golurile marcate de Dobrosavlevic și Luckassen pentru gazde, respectiv Borja Valle pentru oaspeți.
15 este locul ocupat de Dinamo în clasamentul Ligii 1.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.