Raul Rusescu, gol după gol în Turcia (Video)

Raul Rusescu, gol după gol în Turcia (Video)

Fostul atacant stelist Raul Rusescu se află într-o formă deosebită și a mai marcat un gol pentru echipa sa din Turcia Giresunspor.

Românul a marcat în partida din liga secundă a Turciei, în deplasarea pe care Giresun a avut-o la Adana Demirspor.

Rusescu a fost integralist și a marcat în minutul 79, dar nu și-a putut ajuta realmente echipa, care a pierdut cu scorul de 4-2. În minutul 84, Giresun a rămas și în 10 oameni.

În acest sezon, fostul atacant de la Sevilla este golgheter cu 11 reușite marcate la Giresunspor.

ADVERTISING

El a bifat 27 de meciuri în acest sezon la 31 de ani și se poate lăuda și cu o pasă de gol. Echipa e pe 8 în clasament, departe de speranțele promovării, cu 44 de puncte. Adana e a treia cu 51 de puncte, în timp ce lidera ligii secunde e Hatayaspor, care are 54 de puncte.

Rusescu mai are contract în Turcia până la încheierea acestei stagiuni.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇