Rapid a primit o veste excelentă înaintea meciului cu U Cluj.
Cătălin Vulturar s-a recuperat după accidentarea suferită la naționala U21 și este disponibil pentru următorul meci al Rapidului, programat luni, în deplasare cu U Cluj.
Mijlocașul defensiv în vârstă de 22 de ani s-a accidentat pe 25 septembrie, în partida câștigată de România U21 cu Cipru, scor 3-0, din preliminariile pentru Campionatul European din 2027.
Vulturar a părăsit terenul în minutul 72, după ce și-a prins piciorul în gazon în timp ce încerca să ajungă la o centrare în careul advers. Fotbalistul a avut nevoie de ajutorul membrilor staff-ului medical pentru a ieși de pe teren.
Căpitanul naționalei de tineret nu a mai jucat în următoarele două partide, cu Finlanda, pierdută cu 0-2, și Spania, încheiată cu scorul de 1-7. România U21 și-a pierdut astfel șansele de calificare la turneul final.
Recuperarea mijlocașului reprezintă o veste bună pentru Rapid, în condițiile în care acesta a fost unul dintre jucătorii constanți ai echipei în acest sezon.
Marius Bilașco, directorul sportiv al giuleștenilor, a confirmat că Vulturar se antrenează alături de colegii săi și poate fi luat în calcul pentru partida cu U Cluj.
„Se antrenează cu echipa, este un lucru bun. Acum, depinde de antrenor dacă va juca sau nu cu U Cluj. Vulturar a fost un jucător constant în această perioadă”, a declarat Bilașco, vineri, la GSP Live.
Vulturar a jucat în toate cele 10 meciuri disputate de Rapid în acest sezon și a contribuit la respectarea regulii U21.
Rapid are în continuare probleme cu accidentările
Chiar dacă Vulturar a revenit la antrenamente, Rapid se confruntă în continuare cu absențe importante. Bilașco a vorbit și despre costurile pe care clubul le suportă pentru jucătorii indisponibili.
„Avem însă o problemă cu jucătorii accidentați, destul de apăsătoare și din perspectivă financiară. Sunt destul de mulți jucători cu costuri lunare din categoria aceasta, iar costul nu este mic”, a afirmat directorul sportiv.
Acesta a oferit și detalii despre situația celorlalți fotbaliști accidentați. Gojkovic a revenit pe teren, în timp ce Raul Stanciu este aproape de a fi din nou disponibil.
În schimb, Talisson și Baroan mai au de așteptat până să revină la antrenamentele alături de echipă. Bilașco nu se așteaptă ca cei doi să fie pregătiți mai devreme de jumătatea lunii noiembrie, iar revenirea lor în meciurile oficiale ar putea avea loc din ianuarie.
Graovac se confruntă, la rândul său, cu o accidentare de lungă durată.
