Rapid a transferat de la FCSB: Dat afară de la echipă, a semnat până în 2025

Rapid a transferat de la FCSB: Dat afară de la echipă, a semnat până în 2025
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dat afară de la FCSB, Răzvan Oaidă (26 de ani) a semnat cu Rapid, rivala echipei „roș-albastră”.

Răzvan Oaidă și-a reziliat contractul cu FCSB, unde fusese trecut pe linie moartă, și s-a transferat la Rapid.

Luni, prin intermediul unui comunicat oficial, Rapid a anunțat înregimentarea lui Răzvan Oaidă, fostul mijlocaș al FCSB, care a semnat până în 2025.

“Mă bucur să mă aflu aici. Pentru mine este o emoție specială, o bucurie. Mă bucur să fiu în Giulești.

Când a venit oferta de la Rapid am fost încântat, am primit foarte bine această ofertă. Impresarul meu m-a contactat, mi-a spus despre ce este vorba. M-a încercat un sentiment aparte în momentul în care m-am decis să merg la o rivală a fostei echipe. Cunosc acest club, știu că este un club foarte mare. Acesta este lucru care m-a motivat foarte tare.

ADVERTISING

Îmi doresc din tot sufletul ca suporterii să mă accepte, să mă primească bine. Sunt un jucător care întotdeauna a dat 100% și, cu siguranță, voi face același lucru și în Giulești. Am dorința de a reuși să bucur suporterii și să obținem rezultate.

Îmi aduc aminte și acum primul meci pe care l-am jucat împotriva Rapidului pe Giulești. A fost o atmosferă incredibilă, incendiară. Pot să spun, cu toată sinceritatea, că a fost de două ori mai dificil să jucăm aici decât pe Arena Națională sau pe un alt stadion.

ADVERTISING

Faptul că Adrian Mutu este antrenorul echipei m-a influențat foarte tare. A fost antrenorul meu și la naționala de tineret. A fost un fotbalist excepțional, este un antrenor la fel de bun și asta m-a ajutat să iau această decizie și să fac pasul acesta.

Mă bucur să fiu aici. Sper ca suporterii să mă accepte și să ne susțină necondiționat. Vom face tot ceea ce ține de noi să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat Răzvan Oaidă pentru fcrapid.ro.

Născut la Petroșani, Răzvan Oaidă a făcut ultimii ani de juniorat în Anglia, la Wolves, dar și la Brescia, în Italia, de unde a revenit în țară, la FC Botoșani, în 2017. În 2019 a fost transferat de FCSB de la FC Botoșani, în schimbul a 700.000 de euro.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!