Mirel Rădoi n-a debutat încă la naționala României, dar vorbește deja despre o eventuală despărțire.
Selecționerul anunță că, dacă va pierde categoric meciurile din Liga Națiunilor cu Irlanda de Nord și Austria, exista posibilitatea să-și prezinte demisia înaintea barajului pentru EURO 2020 cu Islanda!
"Putem ajunge în situația în care România să piardă cu un scor rușinos aceste două meciuri, va mai fi Rădoi selecționer cu Islanda? Se poate lua în calcul această variantă, dacă pierdem cu 0-3, 0-4.
Se va spune: 'Ce schimbare a adus Rădoi la națională?'. E ipotetic, dar dacă eu cred că nu pot să fiu de ajutor echipei naționale sau jucătorilor, în secunda aia voi strânge mâna tuturor și voi pleca"
Mirel Rădoi, la Digi Sport
Programul naționalei României în acest an:
4 septembrie: România - Irlanda de Nord (Liga Națiunilor)
7 septembrie: Austria - România (Liga Națiunilor)
8 octombrie: Islanda - România (semifinală baraj Liga Națiunilor pentru EURO 2020)
11 octombrie: Norvegia - România (Liga Națiunilor)
14 octombrie: România - Austria (Liga Națiunilor)
12 noiembrie: Bulgaria sau Ungaria - România (finală baraj Liga Națiunilor pentru EURO 2020) - posibil
15 noiembrie: România - Norvegia (Liga Națiunilor)
18 noiembrie: Irlanda de Nord - România (Liga Națiunilor)
Mirel Rădoi a fost instalat în funcția de selecționer al României la sfârșitul anului trecut, după plecarea lui Cosmin Contra.