PSG a reacționat după ce au fost dezvăluite detalii din contractul lui Mbappe

PSG a reacționat după ce au fost dezvăluite detalii din contractul lui Mbappe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a dezminţit, luni, detaliile contractului cu atacantul Kylian Mbappe publicate de cotidianul Le Parisien, denunţând totodată o tentativă de a-l destabiliza pe jucător înaintea meciului din Liga Campionilor cu Maccabi Haifa, de marţi.

„Având în vedere articolul senzaţional publicat despre club şi unul dintre jucătorii săi, PSG respinge detaliile oferite”, au anunţat surse ale clubului, conform agenţiei EFE.

PSG şi-a arătat, totodată, surprinderea pentru momentul ales, cu puţin timp înaintea "unui important" meci din Liga Campionilor.

ADVERTISING

"PSG nu se pretează să facă alte comentarii. Toată lumea de la club este concentrată pe următorul meci din Liga Campionilor", a mai transmis clubul parizian.

Potrivit Le Parisien, atacantul francez Kylian Mbappe ar urma să câştige şase milioane de euro brut pe lună la PSG, în cel mai consistent contract din istorie, evaluat la 630 de milioane de euro.

Publicaţia franceză subliniază că acordul prin care Mbappe şi-a prelungit contractul cu clubul parizian anul acesta este "cel mai mare contract sportiv semnat vreodată", pentru o perioadă de doi ani, cu o opţiune pentru un al treilea.

ADVERTISING

Potrivit acestor informaţii, contractul stipulează un salariu de 72 milioane euro brut pe an, respectiv şase milioane brut pe lună (2,7 milioane după plata impozitelor aferente).

La aceasta, se adaugă diverse bonusuri: unul la semnare, 180 milioane euro împărţiţi în trei tranşe, iar altul pentru fidelitate la sfârşitul fiecărei perioade de transferuri dacă nu pleacă de la PSG.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇