FC Barcelona a fost eliminată neașteptat de Eintracht Frankfurt în sferturile de finală din Europa League, iar catalanii pregătesc deja sezonul următor.
Atacantul olandez Luuk de Jong, adus sub formă de împrumut de la Sevilla, nu va fi păstrat la echipă, anunță site-ul barcauniversal.com.
Chiar dacă a marcat 6 goluri în 16 meciuri și are o medie de un gol la fiecare 96 de minute, Luuk de Jong nu face parte din planurile oficialilor catalani pentru sezonul 2022/2023.
Astfel, el se va întoarce la Sevilla, însă are șanse mici să rămână și acolo.
În schimb, gruparea blaugrana va încerca în vară să dea o mare lovitură pe piața transferurilor și să-l aducă pe Robert Lewandowski de la Bayern Munchen.
Atacantul polonez va intra în ultimul an de contract cu Bayern și nu pare că intenționează să-și prelungească înțelegerea.
FC Barcelona a fost eliminată de Eintracht Frankfurt în sferturile Europa League, scor 3-4 la general (1-1 în tur, 2-3 în retur).