Un fotbalist aflat pe lista celor de la FCSB refuză să se întoarcă la echipă în această vară.
Mijlocașul Alexandru Musi a declarat că își dorește să continue la Poli Iași încă un an, club la care a fost împrumutat și în prima parte din 2023.
”Am petrecut câteva luni foarte frumoase aici la Iași, am avut un sezon foarte reușit, încununat cu o promovare, am avut colegi minunați și cu siguranță Poli o să rămână mereu în inima mea. Eu sper să mai joc un an aici și să dau goluri pentru Poli și în SuperLigă. Nu știu ce se va întâmpla, nu am vorbit încă cu nimeni de la FCSB. Îmi doresc să mai rămân un an la Iași, să prind experiență, ar fi cel mai bine pentru mine. Probabil cele două cluburi o să aibă o discuție, dar unde o să fiu o să-mi dau silința să joc cel mai bun fotbal al meu", a spus Musi pentru Liga2.ro.
De asemenea, Musi s-a arătat mulțumit de prestațiile de la Poli, unde a marcat de 5 ori în 13 meciuri, inclusiv de două ori în poarta lui Dinamo.
”Sincer, mereu când intru pe teren mă gândesc să dau gol și să-mi ajut echipa. Nu contează adversarul, că e Progresul Spartac, Dinamo sau altă echipă. Acum, că am marcat două goluri cu Dinamo, vă dați seama că e un sentiment special, pentru că e cea mai mare rivală a FCSB-ului. E o senzație foarte frumoasă să dai două goluri cu Dinamo. Am primit mesaje de felicitare pentru promovare de la colegi, de la conducători, dar au fost și suporteri care m-au felicitat pentru golurile marcate cu Dinamo”, a mai spus Musi.