Presa italiană, la picioarele lui Drăgușin după meciul perfect făcut cu Inter

Presa italiană, la picioarele lui Drăgușin după meciul perfect făcut cu Inter

Genoa a remizat cu lidera Inter în Serie A, scor 1-1 vineri seara în runda curentă a campionatului italian de fotbal, cu un Radu Drăgușin în zi de grație.

Chiar dacă poate românul a greșit puțin la golul încasat de formația gazdă, după ce l-a scăpat pe Marco Arnautovici din marcaj în minutul 42, cinci minute mai târziu el a plutit la un corner peste toată apărarea oaspete și a marcat un gol superb cu capul.

După joc, românul de 21 de ani a primit cea mai mare notă dintre jucătorii de câmp, 7.70, fiind lăudat de italienii de la tuttomercatoweb: ”Bastionul obișnuit al apărării, împotriva căruia se prăbușesc destul de multe atacuri adverse. Decisiv în zona sa, dar și în cea a lui Inter, cu capul în fața lui Sommer pentru a face 1-1”.

ADVERTISING

Cunoscutul jurnalist Fabrizio Romano a scris după partidă că are informații despre o ofertă oficială pe care Tottenham vrea să o facă cât mai curând pentru stoperul român de 21 de ani, deja internațional în echipa națională a României, calificată la EURO 2024.

”Am aflat că Spurs a început discuțiile cu Genoa pentru transferul lui Radu Drăgușin. Oferta ar putea fi trimisă curând. De asemenea, Postecoglou (n.r - antrenorul lui Tottenham) a aprobat transferul lui Drăgușin”, a transmis Fabrizio Romano, pe platforma X.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!