Ianis Hagi va pleca de la Rangers la finalul acestui sezon.
El nu va mai disputa niciun meci pentru Rangers din cauza unei accidentări, iar acum își caută echipă.
Potrivit The Scottish Sun, destinația lui Ianis este prima ligă din Germania. Momentan, numele echipei nu este cunoscut.
Agenții săi l-au propus mai multor echipe care au prezentat interes, mai ales că este un jucător gratis.
Ianis trebuie să-și revină însă și din punct de vedere fizic pentru a trece testele medicale.
El va pleca de la Rangers după 5 ani, în care a dat 20 de goluri și 28 de pase decisive în cele 130 de meciuri disputate.