Presa din Italia, anunț despre negocierile dintre Dennis Man și o echipă din Serie A: "E dorința lor"

Presa din Italia, anunț despre negocierile dintre Dennis Man și o echipă din Serie A: "E dorința lor"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Presa din Italia face un anunț important în privința viitorului lui Dennis Man (25 de ani), atacantul Parmei.

Contractul lui Dennis Man cu Parma, care l-a transferat de la FCSB la începutul lui 2021, expiră în vara lui 2025, dar încă nu s-a ajuns la niciun acord în privința prelungirii acestuia.

Italienii susțin că negocierile dintre Dennis Man și Parma sunt blocate pentru moment, iar viitorul atacantului român este incert.

"Dorința Parmei e să îi reînnoiască înțelegerea pentru a nu-l pierde pe jucător, după ce patronul Krause l-a transferat pentru 15 milioane de euro (n.r. - 11 milioane de euro). Totuși, pentru moment acordul dintre cele două părți lipsește, după ce fotbalistul a cerut un salariu de două milioane de euro pe sezon pentru a semna un contract pe 3 ani", scrie site-ul sportparma.com.

ADVERTISING

Dennis Man a avut un sezon foarte bun la Parma, în care a contribuit decisiv la promovarea echipei în Serie A: a marcat de 13 ori și a livrat 7 assist-uri în 35 de meciuri (2535 de minute) din toate competițiile.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!