Primul jucător care anunță că pleacă de la CFR Cluj după câștigarea titlului: Mereu m-am certat cu Dan Petrescu

Primul jucător care anunță că pleacă de la CFR Cluj după câștigarea titlului: Mereu m-am certat cu Dan Petrescu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Portarul Giedrius Arlauskis și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj după câștigarea titlului.

Lituanianul a ajuns la final de contract și a semnat deja cu o nouă echipă, dar nu a dorit să-i facă public numele.

"Mereu m-am certat cu Dan Petrescu, dar suntem doi nebuni care știu ce vor de la viață. Ne certam peste tot, la antrenamente, peste tot unde ne prindeam, dar așa e când se întâlnesc doi nebuni.

După trei ani e momentul să ne despărțim, eu o iau pe drumul meu. Sper ca Dan Petrescu să rămână, să ducă echipa în Champions League. O să-mi lipsească România, e a doua mea casă. O să-mi fie dor de România", a afirmat Arlauskis după meciul de la Craiova.

ADVERTISING

Arlauskis s-a transferat la CFR Cluj în vara anului 2017 și a câștigat trei titluri la rând.

De asemenea, lituanianul a mai câștigat titluri în Liga 1 cu Unirea Urziceni și FCSB.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇