Pierdere crucială pentru echipa națională a României pentru meciurile cu Israel și Kosovo

Pierdere crucială pentru echipa națională a României pentru meciurile cu Israel și Kosovo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijlocașul român Florinel Coman, cel mai important jucător al celor de la FCSB, poate rata dubla naționalei României din luna septembrie cu Kosovo și Israel.

Șeptarul de la FCSB a fost convocat de selecționerul Edi Iordănescu pentru meciurile de mai sus, care au loc ambele pe Arena Națională pe 9 și 12 septembrie, dar ar putea rata partidele cruciale pentru calificarea la EURO 2024 din cauza unei răceli puternice, scrie cotidianul Gazeta Sporturilor.

Florinel Coman ar fi putut fi o armă importantă pentru România, având cifre foarte bune în acest debut de sezon, cu 3 goluri, patru pase de gol în 6 partide de Liga 1, iar în 4 partide de Conference League a reușit un gol și un assist.

ADVERTISING

Coman a contractat un virus respirator și sunt șanse mari să nu se recupereze până la partidele naționalei.

România - Israel se joacă sâmbătă, 9 septembrie, de la 21:45, iar România - Kosovo se dispută marți, 12 septembrie, de la 21:45. Ambele partide se vor transmite LIVE text pe SpotMedia.ro.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!