Pauză de durată pentru Simona Halep: Când poate reveni sportiva noastră

Pauză de durată pentru Simona Halep: Când poate reveni sportiva noastră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pauza Simonei Halep după eliminarea suferită în primul tur de la US Open se prelungește.

Sportiva noastră s-a operat la nas și a anunțat că are nevoie de câteva săptămâni de repaus.

În aceste condiții, Simona nu se află pe lista cu participante pentru următoarele turnee din circuit.

Ea a zis deja pas participării în turneele de la Tokyo și Ostrava, iar acum nici nu s-a înscris nici în turneul de la San Diego, la care participa jucătoare precum Iga Swiatek, Anett Kontaveit, Paula Badosa, Jessica Pegula, Aryna Sabalenka, Cori Gauff, Caroline Garcia, Daria Kasatkina ori Garbine Muguruza.

ADVERTISING

Turneul de la San Diego face parte din categoria WTA 500 și va avea loc începând cu 10 octombrie. Tot în acea săptămână este programat și turneul Transylvania Open, la care Simona nu este, de asemenea, pe listă.

În aceste condiții, revenirea Simonei în circuit s-ar putea produce după 17 octombrie, în turneul WTA 1000 de la Guadalajara, Mexic. Conform regulamentului, Simona va fi obligată să participe la această competiție, dacă va fi aptă din punct de vedere medical.

Acesta ar putea fi ultimul turneu al Simonei din acest an, dacă nu va obține calificarea la Turneul Campioanelor.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!