O campioană de Grand Slam, cuvinte impresionante despre Simona Halep - Interviu

O campioană de Grand Slam, cuvinte impresionante despre Simona Halep - Interviu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alături de jucătoare precum Serena Williams și Maria Sharapova, croata Mirjana Lucic-Baroni, campioană în proba de dublu de la Australian Open, este una dintre sportivele care au reușit să o învingă pe Simona Halep de două ori la turneele de Grand Slam.

Jucătoarea ajunsă la 38 de ani a eliminat-o pe Simona Halep în turul 3 de la US Open 2014 și în turul 2 de la Roland Garros 2015. Iar cum recent s-au împlinit 5 ani de la victoria de la Paris, considerată una dintre cele mai mari surprize neplăcute din cariera Simonei, SpotMedia.ro a stat de vorbă cu Mirjana Lucic-Baroni.

La acel moment, Simona era a treia favorită de la Roland Garros și finalista ediției precedente, pe care o pierduse în fata Mariei Sharapova. Astfel, înaintea partidei cu Mirjana Lucic-Baroni, sportiva noastră era mare favorită. Totuși, jucătoarea croată, aflată pe locul 70 WTA atunci, s-a impus cu 7-5, 6-1.

ADVERTISING

La 5 ani de la acel meci, Mirjana Lucic-Baroni a explicat în interviul acordat SpotMedia.ro cum a reușit să obțină această victorie, de ce a plâns pentru Simona Halep, ce viitor îi prevede și a explicat și felul în care se comportă sportiva noastră în spatele camerelor de filmat.

Iată interviul acordat SpotMedia.ro de Mirjana Lucic-Baroni:

Ce ai simțit când ai văzut tragerea la sorți de la Roland Garros 2015? Întâlneai finalista din 2014, dar aveai și experiența victoriei de la US Open 2014, când ai învins-o pe Simona.

Când am văzut tragerea la sorți de la Roland Garros 2015 știam că va fi un meci mare și foarte dificil. Simona era finalista la ediția din 2014 și, din punctul meu de vedere, merita să o învingă pe Maria Sharapova și să câștige trofeul. Era mare favorită în meciul cu mine. O bătusem la US Open 2014, dar era un alt an, un alt meci, o alta suprafață.

ADVERTISING

Care a fost planul de joc?

Aveam clar în minte cum voiam să joc, dar nu este întotdeauna ușor să-ți pui planul în aplicare, mai ales în fața unei jucătoare de top pe o scenă mare a tenisului, însă am reușit asta. Am simțit în ultimele săptămâni dinaintea meciului că am jucat un tenis grozav și am vrut să construiesc pe acest lucru, dar este extrem de greu să faci asta încă din primul tur împotriva uneia dintre cele mai bune jucătoare din lume.

Am fost încrezătoare când am intrat pe teren, știind că am mai învins-o înainte și știind că a avut dificultăți în a se adapta la stilul meu de joc. Simona preferă să construiască punctele și să le prelungească, în timp ce eu prefer să încep și să fiu agresivă încă de la prima minge, să merg după loviturile mele.

ADVERTISING

Ce ai simțit după acea victorie împotriva Simonei?

Îmi aduc aminte că mă simțeam fantastic pe teren și că făceam totul așa cum îmi doream, iar la final când am reușit să obțin victoria am fost atât de extaziată și de fericită, chiar dacă mi-a părut rău și pentru Simona, pentru că este cu adevărat dificil să pierzi în turul 2, când ești finalista ediției anterioare.

Cum ți se pare Simona în afara terenului?

Am doar sentimente de respect și de apreciere față de Simona, chiar dacă nu ne cunoaștem prea bine la nivel personal. Este una dintre acele campioane care se comportă la fel, indiferent dacă este filmată sau nu, dacă cineva stă cu ochii pe ea. Aceasta este o calitate foarte rară! Este foarte respectuoasă cu toată lumea și acest lucru este foarte plăcut de văzut.

Cum vezi tu cariera Simonei Halep după meciul din 2015 și ce crezi că urmează pentru ea?

Când am văzut că în sfârșit a câștigat Roland Garros, vă spun sincer că am început să plâng de fericire. Apoi, victoria de la Wimbledon împotriva Serenei Williams a fost o adevărată nebunie! Cred că va mai câștiga multe Grand Slam-uri incredibile de acum înainte, va avea rezultate mărețe și îi doresc să obțină cât mai multe trofee!

Screenshot_1-3
Foto: Facebook/Mirjana Lucic-Baroni

Mirjana Lucic-Baroni a obținut cea mai bună performanta a carierei în proba de simplu la Australian Open 2017, când a ajuns în semifinale, dar și la Wimbledon 1999, unde s-a oprit în aceeași fază a competiției.

La dublu, sportiva din Croația a câștigat Australian Open în 1998, în timp ce la dublu-mixt are o finală la Wimbledon, în același an.

Ea a câștigat din tenis premii de 4.253.458 de dolari, iar cel mai sus a ajuns în clasamentul WTA la simplu pe locul 20.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!