Novak Djokovici triumfă la Roland Garros și devine cel mai prolific tenismen al tuturor timpurilor

Novak Djokovici triumfă la Roland Garros și devine cel mai prolific tenismen al tuturor timpurilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenismenul sârb Novak Djokovici s-a impus în finala turneului de la Roland Garros, în dauna lui Casper Ruud din Norvegia, în minimum de seturi, ajungând la 23 de trofee de Mare Șlem, pe locul 1 incontestabil la acest capitol, începând chiar de azi.

Scorul a fost 7-6, 6-3, 7-5, după trei ore și 16 minute de joc de mare calitate.

Deși începutul i-a aparținut clar lui Ruud, care a condus în prima manșă cu scorul de 3-0 și 4-1, tăvălugul numit Nole s-a pus pe treabă, încet, dar sigur. Setul a fost câștigat după un tiebreak clar dominat de către sportivul sârb, care azi își dădea întălnire cu toată istoria tenisului pe zgura pariziană.

ADVERTISING

Iar această întâlnire cu istoria a și venit, cum era de altfel și de așteptat, căci următoarele seturi au fost unele dominate și controlate de marele campion din țara vecină cu România. A fost 6-3, 7-5, după un ultim set în care norvegianul și-a adunat ultimele resurse și și-a etalat, fără îndoială cel mai bun tenis al său, însă chiar și așa nu i-a putut lua nici azi, măcar o manșă, marelui său rival.

Djokovici câștigă al 23-lea trofeu de Mare Șlem, unul peste Nadal, record absolut, egalând-o pe Serena Williams la feminin, e treia oară când se impune la Paris, devenind astfel singurul tenismen cu minimum trei victorii la fiecare turneu de GS.

ADVERTISING

Începând de luni, el va reveni în postura de lider mondial ATP, peste Carlos Alcaraz, pe care l-a învins vineri în semifinale cu 3-1 la seturi.

Djokovici are 36 de ani și iată că și la această vârstă, încă poate scrie istorie în tenis, având în acest an victorii la ambele turnee de Grand Șlam disputate, Australian Open și Roland Garros, fiind în cursă și pentru Marele Șlem.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!