Nicolae Dică îi răspunde vehement lui Florin Tănase după plecarea de la FCSB

Nicolae Dică îi răspunde vehement lui Florin Tănase după plecarea de la FCSB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicolae Dică i-a dat o replică vehementă lui Florin Tănase, după ce a plecat de la FCSB.

Fostul antrenor al roș-albaștrilor a afirmat că nu înțelege de ce Tănase i-a spus lui Gigi Becali că tehnicienii străini sunt mult mai buni, din moment ce Al Jazira este pe locul 6 în campionatul din Emiratele Arabe Unite.

"Dacă vii și ne dai exemplu că ai antrenor foarte bun la tine la echipă și ești pe locul 6-7… De ce nu sunt pe primul loc dacă este diferență așa de mare față de antrenorii din România și cei din Emirate? O fi senzațional, dar sunt pe locul 7. Dacă ai jucători aduși cu 3-5 milioane, cu salarii de 2 milioane… Ce, ăia sunt slabi? Nu poți să fii pe locul 7", a spus Nicolae Dică la Orange Sport.

ADVERTISING

La mijlocul lunii octombrie, Gigi Becali dezvăluia că a discutat cu Florin Tănase și se gândea să aducă un antrenor străin.

"Florin Tănase a fost la mine la palat și mi-a spus că nu se compară antrenorii străini cu ce se întâmplă în România, că sunt total diferite antrenamentele. Mi-a spus câteva lucruri. I-am spus lui Dică și s-a supărat. Că ce, nu aveți încredere? Păi, nu, dar uite ce spune lumea. A… Că înseamnă că nu mai aveți încredere în mine", a spus Becali la Digi Sport.

Tănase joacă în Emiratele Arabe Unite, la Al Jazira, unde e antrenat de olandezul Marcel Keizer.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!