Nick Kyrgios lasă de înțeles că nu va mai juca mult timp tenis.
Australianul în vârstă de 26 de ani nu se mai vede în circuitul ATP peste patru ani.
"Cu siguranță acesta a fost ultimul eveniment de tenis al anului pentru mine. Mama mea nu se simtea prea bine și o să mă întorc în Australia pentru a sta cu ea", a anunțat Kyrgios după meciul de la Laver Cup.
"Simt că nu mai am nimic de demonstrat. Sunt incredibil de mândru de ceea ce-am realizat și tot ce va veni de acum înainte va fi un bonus. Cred că acesta este ultimul an în care voi juca la Laver Cup. Cât timp voi evolua, voi da totul, dar nu vă voi minți, nu am de gând să mai joc patru sau cinci ani", a adăugat acesta.
Nick Kyrgios a câștigat 6 turnee ATP în cariera sa, iar 13 a fost cel mai bun loc ocupat în clasamentul ATP.
În prezent, Kyrgios se află pe locul 95.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: