Mouratoglou și Serena Williams, o nouă colaborare? Mesaj misterios postat de fostul antrenor al Simonei Halep

Mouratoglou și Serena Williams, o nouă colaborare? Mesaj misterios postat de fostul antrenor al Simonei Halep

Fostul antrenor francez al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, omul care și-a asumat întreaga responsabilitate la TAS în cazul roxadustatului care a ajuns în sângele sportivei noastre, în urma contaminării unui supliment pe bază de colagen, ar putea reveni la colaborarea cu fosta elevă Serena Williams.

Halep a reușit la TAS reducerea suspendării de la 4 ani la 9 luni, astfel că din 19 martie va putea reveni în circuit, la Miami, acolo unde a primit un wild-card pe tabloul principal.

Mouratoglou a postat sâmbătă pe contul său de Instagram o imagine bizară, care s-ar putea traduce printr-o posibilă nouă colaborare cu marea sportivă americană Serena Williams. E vorba mai exact de un clip video filmat la Melbourne, în care se vede Mouratoglou în fundal jucând un schimb de mingi, iar în prim-plan Serena, foarte bine dispusă. Imaginile sunt însoțite și de mesajul: "Atunci când joacă Serena, sunt cu ochii pe ea. O fi valabil și invers?".

ADVERTISING

Simona a fost întrebată la revenirea în țară dacă are un mesaj pentru Serena Williams, care nu s-a sfiit să o atace cinic după primirea verdictului de 4 ani din partea Sports Resolution, în primă instanță. Ea a declarat atunci că a luat doar ce-a fost mai bun din toate criticile și jignirile primite, concentrându-se pe a demonstra adevărul: "Nu am absolut nimic să-i transmit pentru că nu am luat absolut nimic negativ. Fiecare e liber să declare orice dorește. Au fost multe critici, multe jigniri la adresa mea, dar pot să spun că m-au motivat să lupt zi de zi, să arăt adevărul, iar cei care m-au susținut au fost mult mai mulți și mult mai importanți", a spus Simona Halep.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Simona a primit deja primul wild card pentru turneul de la Miami, la care va participa începând cu 19 martie. Este de așteptat ca și organizatorii turneului de la Stuttgart să îi ofere Simonei un wild card. Turneul din Germania pe zgură indoor începe pe 15 aprilie.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!