Motivul pentru care Nicușor Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lui Damac. Se apropie venirea la FCSB?

Motivul pentru care Nicușor Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lui Damac. Se apropie venirea la FCSB?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicușor Stanciu, căpitanul echipei naționale de fotbal a României, a luat o decizie radicală în ceea ce privește echipa sa de club, Damac FC, din Arabia Saudită.

Fostul jucător crescut de Unirea Alba Iulia a decis să nu se prezinte la reunirea lotului, pe 22 decembrie, și să își prelungească vacanța. Stanciu a preferat să își petreacă Sărbătorile de iarnă alături de familie, în România.

Damac trece acum pintr-o perioadă delicată. După îndepărtarea lui Cosmin Contra de pe banca tehnică, echipa saudită se află pe locul 10 în campionat, cu 15 puncte acumulate în 13 partide. În locul său conducerea l-a ales pe Sergej Jakirovici, deși se anunțase inițial și o ofertă pentru Marius Șumudică, de la Rapid.

ADVERTISING

Duminică, jucătorii lui Damac trebuiau să se prezinte în cantonament, pentru a lua contactul cu noul tehnician sârb. Numai că, de la reunirea lotului a lipsit tocmai Nicolae Stanciu, scrie cotidianul Fanatik. Vedeta lui Damac va ajunge după data de 26 decembrie în Arabia Saudită, în acest context.

Mijlocașul central riscă însă să ia și o amendă consistentă, pentru această abatere disciplinară. El nu a marcat niciun gol pentru Damac în acest sezon, la finele căruia îi expiră contractul, iar Gigi Becali îl așteaptă bucuros să revină la FCSB. Acesta a încasat 10 milioane pentru mijlocaș, în 2016, când l-a vândut la Anderlecht.

ADVERTISING

6 tiluri de campion are căpitanul naționalei în palmares (două în România și Cehia și câte unul în Belgia și China).

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!