Simona Halep va reveni în competițiile oficiale WTA după ce a acceptat un wild-card al organizatorilor francezi de la Rouen, un turneu de tip 250 de puncte.
Această competiție va avea loc pe zgură indoor, urmând să înceapă din 15 aprilie, cu o miză foarte importantă pentru sportiva noastră de 32 de ani, dublă campioană de Mare Șlem.
În cazul unei ipotetice victorii în Franța, Halep va încasa 250 de puncte extrem de utile în ierarhia WTA, puncte cu care ar urca până pe locul 289 mondial la acest moment și ar îndeplini o primă condiție pentru a fi eligibilă întru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, din vara acestui an.
Una dintre condiții ar fi clasarea între primele 400 de sportive WTA ale lumii.
Trebuie spus că la Rouen, Simona Halep va fi însoțită în premieră de Carlos Martinez, noul său antrenor din Spania, fostul tehnician pentru Svetlana Kuznetsova.
Soluția găsită de COSR pentru ca Simona Halep să participe la Jocurile Olimpice de la Paris
Așa cum SpotMedia.ro v-a informat deja, COSR pregătește o portiță de scăpare pentru Halep, urmând să o propună pentru lista sportivelor care pot primi o derogare/wild-card pentru a se afla pe tabloul Jocurilor. Turneul de tenis va avea loc chiar pe complexul de la French Open, acolo unde românca se impunea în 2018.